Arhivele lunare: Octombrie 2012

Anchetă penală la fostul spital din Vâlcele, închis anul trecut

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna a deschis o anchetă pentru a găsi persoanele vinovate de distrugerea clădirii fostului Spital de patologie neuromusculară „Dr. Horia Radu” din Vâlcele, închis anul trecut.

Comandantul IPJ Covasna, comisarul-şef Ion Popa, a declarat că cercetările sunt efectuate de lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub supravegherea unui procuror, care au întocmit un raport privind pagubele şi l-au trimis Ministerului Sănătăţii pentru stabilirea prejudiciului.
„Ne-am sesizat din oficiu în acest caz în urma unui articol apărut în presă şi am demarat ancheta (…) Au fost făcute cercetări la faţa locului, fotografii şi s-a trimis o notă către Ministerul Sănătăţii pentru stabilirea prejudiciului”, a declarat dr. Ion Popa. Acesta a menţionat că cercetările vor continua pentru stabilirea şi tragerea la răspundere a persoanei sau persoanelor care se fac vinovate de prejudiciul creat.

Centrul de patologie neuromusculară de la Vâlcele, singurul de acest fel din România, a fost închis anul trecut în urma reorganizării sistemului sanitar, iar întreaga activitate medicală a fost mutată la spitalul din Întorsura Buzăului. Managementul acestei secţii a fost preluat de Spitalul de Cardiologie Covasna.
Prefectul Codrin Munteanu a semnalat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, că clădirea de la Vâlcele, rămasă goală, a fost „devalizată” – mai exact au fost tăiate caloriferele şi balustradele din fier şi au fost smulse cablurile de electricitate din perete. Acesta a menţionat că Asociaţia Distroficilor Muscular din România (ADMR) a cerut redeschiderea Centrului din Vâlcele, dar în condiţiile actuale e imposibil să readuci pacienţii înapoi în spital.

Prefectul a mai spus că mutarea la Întorsura Buzăului nu a fost în interesul pacienţilor, aceştia fiind transferaţi cu forţa doar pentru a se găsi utilitate noului spital din localitate construit în urmă cu câţiva ani, în care s-au investit aproape trei milioane de euro. Spitalul nu a funcţionat până anul trecut deoarece nu avea nici medici şi nici dotarea necesară.
„Nu poţi ţine distroficii ca pe nişte ostatici la Întorsura Buzăului, pentru că ăsta e adevărul acum, ei sunt ţinuţi ostatici pentru banii pe care spitalul îi primeşte de la Casa de asigurări. Deci, clădirea trebuie să servească interesele pacienţilor şi nu pacienţii interesul unei clădiri”, a spus prefectul Codrin Munteanu.

Potrivit prefectului, pentru redeschiderea spitalului din Vâlcele este nevoie de investiţii serioase, dar acestea ar putea fi realizate prin accesarea unor fonduri norvegiene destinate reabilitării spitalelor.

Sursa: Agerpres

Anunțuri

Speranţe pentru Vâlcele: Clădirea Spitalului e în stare bună ca rezistenţă

Potrivit prefectului, clădirea ar putea fi refăcută, dar este nevoie de fonduri de care Ministerul nu dispune.

Prefectura Covasna a finalizat raportul cu privire la situația clădirii Spitalului de la Vâlcele, documentul fiind transmis către Ministerul Sănătății și Asociația Distroficilor din România (ADR).

Prefectul Codrin Munteanu a declarat că expertizele realizate la clădirea Spitalului din Vâlcele, inclusiv una a Inspectoratului de Stat în Construcții, arată faptul că în prezent clădirea se află în stare foarte bună din punct de vedere al rezistenței, chiar dacă de la mutarea bolnavilor la Întorsura Buzăului interiorul acesteia a fost devalizat.

Potrivit prefectului, clădirea ar putea fi refăcută, dar pentru asta este nevoie de fonduri de care Ministerul nu dispune, prin urmare se dorește realizarea unor proiecte cu instituții norvegiene, în vederea refacerii acesteia.

„Distroficilor le era mai bine la Vâlcele, asta este clar, nu întâmplător a fost aleasă această locație în primă fază. Soluții pentru refacere există, dar e nevoie de timp și bani, de trecerea clădirii în administrarea Consiliului Local Vâlcele și elaborarea unor proiecte clare. Toată lumea a înțeles că distroficii nu au ce căuta la Întorsura Buzăului, trebuie căutate soluții pentru remedierea situației, pentru că nu oamenii se aduc pentru o construcție ci o construcție se face pentru oameni, ori în momentul acesta este clar că distroficii sunt ținuți ca ostatici la Întorsura, pentru banii care se primesc pentru ei de la Casa de Asigurări. Eu sunt convins că se pot găsi soluții, inclusiv pentru buna funcționare a Spitalului de la Întorsura”, a explicat prefectul Munteanu, subliniind că locația de la Vâlcele permite extinderea și modernizarea clădirii.

În ceea ce privește interiorul clădirii de la Vâlcele, Munteanu a arătat că de acolo nu au dispărut doar caloriferele și ușile sobelor de terracotă, ci inclusiv cuprul din cabluri, semn că nu a fost vorba despre furturi la întâmplare, realizate de amatori.

(monicavajna.wordpress.com)

Sursa: http://www.covasnamedia.ro

Asociaţia Distroficilor Muscular cere redeschiderea Centrului de la Vâlcele

Asociaţia Distroficilor Muscular cere redeschiderea Centrului de la Vâlcele susţinând că în Secţia de Neurologie din Întorsura Buzăului, unde a fost mutată activitatea asistenţei medicale a centrului, nu sunt condiţii adecvate pentru tratarea acestor bolnavi cronic.

Daniela Tontsch, vicepreşedinte al Asociaţiei Distroficilor Muscular din România, a declarat că asociaţia a trimis recent un memoriu Prefecturii Covasna în care a cerut intervenţia conducerii instituţiei în vederea redeschiderii Centrului de Patologie Neuromusculară “Dr. Radu Horia” din Vâlcele, unicul spital de profil din România, care a fost închis anul trecut.

Activitatea centrului a fost preluată de Spitalul de Cardiologie “Dr. Benedek Geza” din Covasna, iar activitatea de asistenţă medicală a centrului a fost mutată, atunci, în cadrul Spitalului Orăşenesc din Întorsura Buzăului.

Conducerea Asociaţiei consideră că această măsură a fost una împotriva intereselor persoanelor cu distrofii musculare.

Tontsch a precizat că în urma memoriului a fost înfiinţat un grup de lucru, din care fac parte reprezentanţi ai Asociaţiei, ai DSP Covasna, ai Sanitas şi care urmează ca, în două săptămâni, să elaboreze o documentaţie care va fi transmisă Ministerului Sănătăţii.

În memoriul adresat Prefecturii se subliniază că, potrivit statisticilor, în prezent în România sunt 35.000 de cazuri înregistrate cu distrofii musculare, iar în Secţia de Neurologie din Întorsura Buzăului pot fi internaţi doar 45 de pacienţi pe serie, adică aproximativ 540 de pacienţi pe an.

Din aceşti 45 de pacienţi, zece sunt localnici din Întorsura Buzăului sau din comunele aferente, cu diferite probleme neurologice, se mai arată în documentul citat.

La Centrul din Vâlcele se făceau, în schimb, peste 1.500 de internări pe an.

Totodată, asociaţia apreciază că temperaturile scăzute din Întorsura Buzăului sunt contraindicate bolnavilor distrofici.

Potrivit sursei citate, alegerea localităţii Vâlcele şi implicit a spitalului “Dr. Radu Horia” nu a fost una întâmplătoare, bioclima blândă, apele minerale carbogazoase, bicarbonatate, magneziene, calcice, sodice, feruginoase, hipotone fiind considerate ca elemente esenţiale pentru îngrijirea suferinzilor de distrofie musculară şi nu numai.

Tontsch a subliniat importanţa înfiinţării unor centre speciale în ţară, având în vedere că distroficii muscular nu sunt internaţi în alte spitale care au specialişti în terapii de întreţinere, dar acestora li se refuză internarea şi în spitalele de medicină generală.

Sursa: http://www.covasnamedia.ro