Arhivele lunare: Octombrie 2014

ADMR este membră a CNDR

Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR) este o organizaţie fără scop patrimonial, neguvernamentală, umanitară, apolitică, non-profit şi funcţionează în conformitate cu principiile universale ale drepturilor omului şi ale libertăţilor sale fundamentale, legislaţiei române şi europene în vigoare în România. CNDR este format din organizaţii neguvernamentale naţionale reprezentative ale şi pentru persoanele cu dizabilităţi din România, fiind membru cu drepturi depline al Forumului European al Dizabilităţii.

Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România reprezintă aproximativ 700 000 de persoane cu handicap şi familiile lor şi are datoria să vegheze asupra respectării drepturilor pe care persoanele cu handicap şi familiile lor le au, de a cere Guvernului şi Parlamentului României să ţină cont de acestea în elaborarea politicilor sociale şi economice şi a legilor speciale din domeniu. Activitatea CNDR acoperă toate domeniile de competență ale socialului.

In data de 27 octombrie şi 28 octombrie 2014 la Bucureşti s-a defăşurat Conferinţa – Activitatea CNDR şi a organizaţiilor membre în lumina Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi în contextul Uniunii Europene.

Asociaţia Distroficilor Muscular a prezentat două lucrări în cadrul conferinţei, susţinute de Daniela Tontsch, vicepreşedinte al asociaţiei şi cercetătorul Adina Milac, membru. Temele au cuprins lipsa accesului la asistenţă medicală a distroficilor şi lipsa accesibilităţii spaţiului public.

ADMR a fost reprezentată la conferinţă şi de Maria Teodorescu, preşedinte.

_MG_9422

_MG_9464

10604578_10205129562784554_7872299911068379920_o