Anunturi umanitare

Cei trei copii ai familiei Togan au fost diagnosticaţi cu cea mai gravă formă din categoria distrofiilor, Duchen

Adaugat la 8 august 2013

936849_117530921787671_826519129_n

Cu lacrimi in ochi va rugam sa cititi povestea noastra! Aflati durerea, tristetea, nevoile si necazurile noastre de zi cu zi.

Ma numesc Rodica Zoica Togan am 32 de ani, sunt din Comuna/Sat:Matasaru, Judetul Dambovita.

 Sunt impobilizata intr-un scaun cu rotile de la varsta de 14 ani. Sunt diagnosticata cu  distrofie musculara Ducheen, la fel si sora mai mare Adriana Togan in varsta de 37 de ani.

Suntem niste persoane simple, prietenoase si cu dragostea lui Bunului Dumnezeu in suflete, dar totodata cu dureri mari in suflete si lacrimi pe fata zi de zi, de cand ne stim. Ducem o viata foarte grea cu multe nevoi.

 Durerea ce ne macina cel mai mult este ca pe 27 aprilie 2012 fratele nostru in varsta de 34 de ani, imobilizat ca si noi intr-un scaun cu rotile s-a stins din cauza unei raceli. A fost si este o mare suferinta. Pierderea lui ne-a lasat o durere imensa noua si parintilor nostri.  Ei sunt singurul sprijin de zi cu zi pentru noi, fara mama noastra, icoana noastra asa cum o numim noi, nu am putea face absolut nimic deoarece  avem gradul I de handicap si suntem dependente de mama si de orice ajutor. Un pahar cu apa daca dorim sa il bem noi nu putem sa il luam singure sau sa il ridicam la gura.

    Cu mare sinceritate va marturisim ca ne este extrem de greu sa traim cu o pensie de handicap de doar 293 ron pe luna.

Avem inca de plata la Banca BRD rata de plata facuta acum 5 ani pentru a cumpara scaune cu rotile pentru mine si fratii mei si niste fizioterapii pentru alinarea durerilor.

Cheltuielile utilitatilor reduc aproape total cei 290 lei.

Ne macina grija parintilor, observam ca nu mai pot, sunt imbatraniti de suferinta. Ei ne sunt alaturi de cand ne-au dat viata si fara ajutorul lor nu putem supravietui sau merge mai departe. Cu lacrimi pe fata ne intrebam cu ce am gresit?  De ce a trebuit si trebuie sa ne vedem parintii plangand de durerea noastra, de oboselea acumulata si de neajunsurile de zi cu zi. Sunt zile cand adormim plangand si ne trezim tot plangand, sunt zile cand nu avem ce pune pe masa. Nadajduim ca a doua zi  Domnul Dumnezeu ne va darui sprijin si ajutor prin voi oameni cu inima milostiva si frati ai nostri in numele Domnului.

 De fiecare data ma gandesc cand vin sarbatorile ca este si mai greu. Toata lumea se bucura de sarbatori alaturi de familie si prieteni. Pentru noi niciodata nu au fost niste sarbatori fericite cu lacrimi de iubire sau cu un cadou asa cum ne-am fi dorit. Întotdeauna ne-am bucurat unul de celalat, dar iata ca sarbatorile ce au trecut nu ne-am mai putut bucura nici de asta deoarece fratele nostru Nicusor Zenovie Togan ne-a parasit plecand la Domnul lasandu-ne si mai triste si cu mai multe lacrimi.

    Rugamintea si dorinta noastra cea mai mare este ca voi prietenii nostri de pretutindeni sa ne ajutati cu cat puteti pentru a ne aduce  zambetul pe buze. Daruiti-ne zile  putin soare, liniste sufleteasca si nu in ultimul rand ajutati-ne sa nu mai avem grija zilei de maine!

Detinem acte care certifica cele relatate de mine.

 

Acesta este numarul meu de telefon 0761970934.

Titular: TOGAN ZOICA RODICA

Cod SWIFT : BTRLRO22DBABanca Transilvania Gaesti IBAN-UL CONTULUI IN LEI RO14BTRL01601201P25524XX

Cod SWIFT:BTRLRO22DBABanca Transilvania Gaesti

IBAN-UL CONTULUI IN EURO RO86BTRL01604201P25524XX

Titular: TOGAN ZOICA RODICA

http://www.kanald.ro/Video/Stirile-Kanal-D-Doua-surori-ACEEASI-BOALA-INCURABILA-Distrofia-musculara-DISTRUS-viata-VIDEO/16666/

 

_____________________________________________

Marcel isi doreste atat de putin, si tu poti sa-l ajuti!

Mă numesc Marcel Cepoi, am 56 de ani, sunt născut pe data de 31 iulie 1956, în Iaşi. După 6 luni de la naştere, am suferit de Polio-mielită la membrele inferioare, fapt care m-a determinat în mare măsură să copilăresc la un Cămin-Şcoală din comuna Jucu judetul Cluj Napoca, unde am urmat 8 clase primare.

Din cauze sociale şi de sănătate, m-am internat şi stabilit in „Caminul Spital” Centrul de Ingrijiere si Asistenta Presoanelor cu Dizabilitati din Comăneşti, judeţul Bacău, in anul 1985. Copilăria mea a fost plină de nelinişti şi zbucium: am locuit în multe cămine-spital, din cauza situaţiei mele social-materiale şi de sănătate; majoritatea anilor primiţi în dar de la Bunul Dumnezeu, i-am petrecut în instituţii de ocrotire, unde m-am bucurat şi eu de clipele plăcute pe care mi le-a oferit viaţa, chiar dacă mi-a lipsit familia.

Am reusit sa invat a ma bucura si atunci cand sunt nevoit sa-mi sterg lacrimile, si s-a intamplat de foarte multe ori. Nu spun ca mi-a fost usor de la bun inceput, as minti daca as afirma asta. Acum la maturitate s-a schimbat situatia, nu ma mai doare asa de tare. Eu nu am mers niciodata in doua picioare, pana la 5 ani m-am tarat precum soparla prin colbul pamantului pe care nici acum nu pasesc, am in prelungirea minelui meu fizic un carucior, cu care imi place sa ma deplasez si ma bucur mult sa-l am. Cand eram mic, m-as fi dorit acolo la caminul unde am crescut, sa am trei rulmenti sa-mi pot face si eu un mijloc mai lesne de deplasare, insa doar am visat; realitatea am cunoscut-o prin peticele peste petice mestesugit facute de tanti lejereasa, in genunchii si turul pantalonilor de doc. Nu regret nimic acum, doar cand eram copil visam cu ochii deschisi, ca voi putea pasi si eu pe doua picioare, cum fac semenii mei. Acum imi dau seam ca se poate pasi in mai multe feluri prin viata, si e bine sa-ti reuseasca asta.

Ei, m-am bucurat vreo câteva luni de scuter-ul primit de la domnul Viorel Miron, primarul orașului Comănești unde locuiesc, sub asistență în Centru de Îngrijire…

Mai ieșeam și eu, aproape zilnic prin oraș, la magazine, prin parc, la piață…

Cum neastâmpărul și dorința-mi arzătoare de a ieși printre semeni îmi dă ghes, mă adresez domniilor voastre dragi oameni de bine cu marea și ferbintea rugăminte de a mă ajuta ”să pot din nou alerga liber!…”

Acumulatorii ce îi are scuter-ul, cred că ori au fost folosiți frecvent de persoana ce l-a avut înainte, ori s-au deteriorat din cauza staționarii îndelungate, neactivate. Acum ”mijocul meu de deplasare” staționează pe hol… Noi, eu și scuter-ul așteptăm o zi când vom putea ieși din nou ”să alergăm liberi…”, dar pentru aceasta aș avea nevoie de un sprijin financiar, de la domniilor voastre dragi semeni, pentru a-mi putea cumpăra alți acumulatori corespunzător datelor:

GF 12 51 Y 1

MOTIVE POWER

MAINTENANCE FREE

GEL TECHNOLOGY

12 V 51-55 Ah x 2 = 24 V

GF 12 051 Y 1 12 51.0 56.0 278 175 190 20.8 A-Terminal 3

28 cm lungimea

17,05 cm lătimea

16,05 cm Înnălțimea

În caz că se va afla cineva care are posibilitatea și dorința să mă ajute,

mai jos sunt:

contul meu RO15BTRL00401201R79098XX

Nr. mobil 0746829010,

Nr. fix: 0234370950

Vă mulțumesc pentru timpul acordat citirii acestor rânduri!…

Cu prietenie de suflet,

CEPOI MARCEL

DSCN5177

DSCN2006

______________________________________________________________________

Adaugat la 25.07.2013

Familia Hurmuzache este greu încercată de boală şi suferinţă. Ambii copii ai familiei, Andrei în vârstă de nouă ani şi Ana-Maria în vârstă de cinci ani, sunt diagnosticaţi cu Acondroplazie, boală genetică care face parte din grupul afecţiunilor denumite generic condrodistrofii şi se manifestă prin creşterea anormală a oaselor. În cazul copiilor familiei Hurmuzache, picioarele le sunt foarte curbate.

Andrei şi Ana – Maria nu se pot bucura de jocurile copilăriei, iar tristeţea din sufletul părinţilor pentru că nu-şi pot ajuta copiii din cauza lipsurilor materiale ne-a determinat sa vă supunem atenţiei acest caz. Micuţii nu au forţă în picioare, cea mai mică neatenţie în mişcare le poate provoca accidente grave. Sunt obligaţi să fie sedentari. Deşi au urmat şedinţe severe de gimnastică şi întinderi cu greutăţi, rezultatele nu exclud o operaţie costisitoare pentru fiecare dintre copii. În luna noiembrie, Andrei este programat de doctorul Gheorghe Burnei, fost student al Porfesorului Pesamosca, la intervenţia chirurgicală care-i va aduce zâmbetul pe buze şi-l va ajuta să aibă o viaţă normală, iar surioara sa va fi operată anul viitor în aceeaşi lună. Picioarele lor vor fi îndreptate cu ajutorul unor plăcuţe în valoare de 600 euro, pentru fiecare copil în parte.

Venitul familiei este la limita sărăciei, doar doamna Hurmuzache munceşte într-un atelier de confecţii încălţăminte.

Şansa lui Andrei şi a Anei-Maria de a nu fi toată viaţa asistaţi de stat, ceea ce ar însemna un ajutor social de 200 lei lunar, se află în sensibilitatea dumneavoastră. Împreună putem să schimbăm suferinţa în bucurie pe viaţă. Familia Hurmuzache a deschis un cont special pentru fiecare dintre copii pentru a primi donaţiile dvs.

Toate afirmaţiile din acest material pot fi justificate cu acte.

Date de contact:

Hurmuzache Magda, Telefon: 0767.934.075; Str. Aleea Ucea, nr.1, bl.P11, sc.2, et.2, ap.32, Sector:4, Bucuresti.

Cont: RO10BTRLRONCRT0220450601

RO32BTRLRONCRT0220447101

Foto 1FOTO 2

FOTO 4FOTO 5

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: